Universitatea Athenaeum

Eficienţă şi riscuri în activitatea bancară, asigurări şi pieţe de capital

Programul de studii universitare de masterat Eficienţă şi riscuri în activitatea bancară, asigurări şi pieţe de capital este organizat în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice, Specializarea Finanţe şi Bănci, acreditat în conformitate cu Ordinul MECI nr.5394/2009, publicat în Monitorul Oficial al României Partea I nr.702/20.10.2009.

Misiunea programului constă în a furniza cunoştinţele, aptitudinile şi atitudinile pentru crearea competenţelor necesare formării profesioniştilor în domeniul bancar, asigurărilor şi pieţelor financiare, astfel încât aceştia să fie capabili să-şi construiască o carieră de succes, indiferent de locul unde îşi desfăşoară activităţile, în sectorul public sau privat, să urmeze o carieră în afaceri sau să atingă un nivel de excelenţă în cercetare.

Programul de masterat Eficienţă şi riscuri în activitatea bancară, asigurări şi pieţe de capital se încadrează într-un domeniu de masterat de mare actualitate, deoarece are drept obiectiv fundamental aprofundarea cunoştinţelor în domeniul mecanismelor economiei de piaţă, cu precădere al activităţii bancare şi al pieţelor financiare, având directive clare şi realiste, care decurg din evoluţiile actuale şi de perspectivă ale economiei româneşti, în contextul integrării europene şi este în acord cu cerinţele pieţei forţei de muncă.

Mecanismele de funcţionare a economiei de piaţă, şi mai ales cele financiar-bancare, fac necesară perfecţionarea continuă a cunoştinţelor de specialitate, astfel încât viitorii absolvenţi ai acestui program de masterat să fie capabili să fundamenteze strategiile şi tacticile financiar-monetare, să analizeze şi să optimizeze în mod profesionist impactul instrumentelor financiar-monetare asupra economiei naţionale, să perfecţioneze metodele şi tehnicile din domeniul financiar-monetar şi de credit şi să gestioneze cu eficienţă sporită resursele băneşti la nivel micro şi macroeconomic.

Acest program urmăreşte formarea unor specialişti capabili să răspundă la un nivel superior cerinţelor actuale ale instituţiilor financiar-bancare, precum şi perfecţionarea cunoştinţelor acestora în domeniul finanţării întreprinderilor mici şi mijlocii şi al dezvoltării imobiliare, absolvenţi capabili să analizeze critic şi să soluţioneze pertinent problemele specifice, având capacitatea de a concepe şi adopta cele mai bune decizii în cadrul activităţilor specifice pe care le vor derula.

În concluzie, apreciem că acest program de masterat va satisface, din punct de vedere cantitativ, dar mai ales calitativ, cerinţele actuale şi de perspectivă ale pieţei muncii din domeniul financiar-bancar românesc.